De multe ori stau şi mă minunez de reacţiile pe care le au părinţii noştri. Şi aici mă refer la cei care au trecut deja de 60 de ani. Şi cu fiecare minunare mă şi sperii la gîndul că s-ar putea să fiu şi eu la fel dacă voi apuca vîrsta aia. Numai că dacă ar fi să fac aşa, i-aş da de pe acum mînă liberă soţiei sau cui mi-o fi prin preajmă atunci, să mă dea de-a dura pe scări. Fără remuşcări. Pentru că, în ciuda tuturor evidenţelor, nu pot să înţeleg de unde atîta încăpăţînare de a refuza să-ţi fie mai bine. Asta desigur, luînd în calcul faptul că-ţi şi permiţi un mic confort fără probleme. Măcar pentru puţinul timp care ţi-a mai rămas şi ţinînd cont de cîtă suferinţă ai adunat pe timpul lu nea Nicu. Deci:

1. Cald de mori. Transpiri numai şi dacă ai un gînd. Iar dacă-ţi trece prin cap să şi clipeşti, eşti deja leoarcă. Şi orice vizită care creşte numărul de persoane, transformă camera în saună finlandeză. La ProTV, Busu e o pată mai întunecată pe un ecran complet portocaliu de-atîtea coduri, de zici că face reclamă la Orange, nu că prezintă vremea. Suni şi tu să vezi ce mai fac ai tăi:

  • Săru-mîna! Ce mai faceţi?
  • Vai, mamă, murim de cald în casă! Pe suflet mi se pune năduşala asta, nu alta!
  • Dar n-ar fi bun un aer condiţionat? – încerci timid a 312-a oară. Măcar pe hol sau în camera în care nu prea staţi.
  • Dă-l încolo! Ce să mai găuresc atîţia pereţi. Eu şi-aşa nu-l suport. Ne trage şi la şale. Şi nici măcar nu-i cald toată ziua. Dimineaţa pînă la 10 e chiar răcoare. Lasă-mă că nu-mi trebuie mie de-astea!

2. Frig de-ţi sufli mucii cioburi. Termoficarea oraşului e praf iar caloriferele din casă racordate la sistem sunt doar un decor vintage din fontă. Pisica fuge de ele, preferînd să se chinuie să stea în echilibru călare pe TV-ul subţire cu LED. Simte şi ea că ăla dă mai multă căldură. Suni şi tu să vezi ce mai fac ai tăi:

  • Săru-mîna! Ce mai faceţi?
  • Ei, mamă, ce să facem? Stăm şi tremurăm de frig cu nenorociţii ăştia, lua-i-ar boala cu căldura lor! Dăm o groază de bani degeaba. Noroc că mai pun pisica pe ici pe colo si mă mai încălzesc.
  • Păi nu ţi-am spus să pui centrală? Uite-acum stăteai şi tu ca oamenii.
  • Mai lasă-mă cu centrala că m-ai înnebunit. Unde să mai întind atîta ţevăraie şi să stau şi cu bomba în casă? 
  • Sau măcar mai pune radiatoarele alea electrice pe care le ţii degeaba.
  • Ei da! Lasă-mă şi cu alea! Că dau o groază de bani la curent. Ştii cît consumă? Şi le ţin numa pe treapta unu! Mă îmbrac şi eu mai bine, pun un fes şi asta e. N-oi muri.
  • Aşa e dar de ce să suferi cînd puteai să-ţi pui o cent…
  • Lasă-mă că nu-mi trebuie mie de-astea!

3. An de an, reţeaua de apă caldă a oraşului e oprită luni de zile pentru reparaţii care nu se mai termină. De fapt nişte cîrpeli. Sau pur şi simplu nu se mai livrează apa caldă din cauza datoriilor neachitate. Suni şi tu să vezi ce mai fac ai tăi:

  • Săru-mîna! Ce mai faceţi?
  • Uite, tocmai am încălzit nişte oale de apă să fac o baie.
  • Tot n-aveţi apă caldă?
  • N-avem, lua-i-ar naiba cu datoriile lor. Că uite, eu sunt la zi cu tot şi mi se învineţesc mîinile de la spălat vasele cu apă rece.
  • Păi n-a fost vorba că pui boiler?
  • Ce boiler să mai înşir? Unde să-l mai pun şi pe ăla în baie? Stă urît.

O întrebi dacă vrea să aibă apă caldă curentă sau aşteaptă vizite prezidenţiale în apartament şi tre să dea bine în poză.

  • Nu-i vorba de asta, dar mi-e şi frică. Şi-ţi spune cum a văzut ea la TV un caz cu un boiler dintr-un milion care a făcut explozie din cine ştie ce cauze. Să stau eu cu grijă toată noaptea? Lasă-mă că nu-mi trebuie mie de-astea!

4. Îi scoţi de ziua ta la un restaurant. Să mai simtă şi ei că ies în lume. Alegi unul cu un meniu cît cartea de telefoane. Să aibă de unde alege şi altceva. Deşi ei sunt tot obişnuiţi cu localurile la care meniul e prezentat oral de către ospătar şi începe cu: “Avem decît…” Îi vezi că citesc pierduţi şi-şi aruncă din cînd în cînd cîte o privire: Tu ce-ţi iei? Oftează de fiecare dată cînd dau cu ochii de preţuri.

  • Nu vă mai uitaţi la bani. Sunteţi invitaţii noştri. Alegeţi-vă orice. Orice vă e poftă şi aţi vrea să vedeţi cum e. Nu-i păcat să nu încercaţi măcar o dată?

Se mai fîţîie puţin în scaune, mai răsfoiesc o dată şi în final se decid:

  • O saramură de peşte cu mămăliguţă şi dacă nu au, o friptură cu garnitură de ciuperci.
  • Dar asta mîncaţi şi acasă. Chiar nu vreţi altceva? Uite, de ce nu încercaţi o de-aia sau de ailaltă?
  • Nici nu ştiu ce este şi ce gust are. Lasă-mă că nu-mi trebuie mie de-astea!

5. An de an se duc în staţiune la tratament. Îşi iau bilet prin casa de pensii care le opreşte pentru un sejur contravaloarea unei pensii lunare. De ani de zile, au fost şi colo şi dincolo. Ştiu exact unde le-a plăcut, ce condiţii au avut şi ce le-a făcut bine. Dar nu de fiecare dată poţi alege unde să mergi. Depinde ce locuri sunt disponibile dacă nu ai pe cineva. Şi sunt şi dăţi cînd tragi băţul scurt. Suni şi tu să vezi ce mai fac ai tăi:

  • Săru-mîna! Ce mai faceţi?
  • Uite bagajul. Plec la Amara – auzi de la capătul celălalt, cu o mare urmă de regret în glas.
  • Dar dacă zici că ţi-a plăcut şi ţi-a făcut bine anul trecut la Geoagiu Băi, de ce nu te duci tot acolo?
  • Păi nu mai aveau locuri la pensionari.
  • Şi ce dacă?  Plăteai o mică diferenţă şi-ţi luai anul ăsta bilet ca orice turist la tratament.
  • Păi cum să dau mai mult? Lasă-mă că nu-mi trebuie mie de-astea!

Nu ştiu ce declic se petrece acolo de le blochează dorinţa de confort. Şi de ce se mulţumesc cu din ce în ce mai puţin. Măcar acum, aproape de final, să simţi şi tu că ţi-e bine. Că doar te-ai sacrificat o viaţă. Te uiţi la ceilalţi de prin alte ţări cum tocesc cadrele de pe vasele de croazieră ce fac turul lumii şi-i vezi cum se bucură de orice. Şi ştiu că banii nu mai au nicio valoare. Contează doar zilele. Alea care au rămas din ce în ce mai puţine.

parintitristi

Eleonoro, hai c-o să mă iau după gura lu fică-ta şi n-o să mai mîncăm la cort.

Te scot în seara asta în oraş. Am văzut că au ăştia la colţ nişte hamsii de-ţi plouă-n gură!

Sursa foto

14 Comments

  1. july

    Au dreptate, schimbarea aduce o grija in plus, cu lipsa confortului sunt obisnuiti.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Şi totuşi le place cînd dau de acest minim confort la alţii. Şi-i invidiază oarecum.

      Reply
      1. july

        Vezi tu, Krantz, le place ca le porti de grija si atentia pe care le-o oferi, dupa o anumita varsta nu mai vrei decat strictul necesar si sanatate. Ca le duce grija altora este abaterea ce si-o permit si poate putin regret pentru ce nu au avut la tinerete.

        Reply
        1. krantz (Post author)

          Dar de ce totuşi cei de afară sunt altfel? De ce să nu te bucuri măcar acum, dacă şi poţi?

        2. july

          Altfel au trait, s-au bucurat de libertate la tinerete, si-au pastrat spiritul tanar, dar tu continua sa-i intrebi, iti spun sigur ca le face placere sa te stie ingrijorat pentru ei. :)))

        3. krantz (Post author)

          Nu mai vreau, că mă enervez de fiecare dată cînd îi văd că preferă să sufere.

  2. Renata Carageani

    Dacă nu vorbeai la plural, credeam că te-ai împrietenit cu maică-mea și-i dai telefoane pe furiș. Dar nici așa nu putea fi, că mama ARE – PUS CU FORȚA de noi – aparat de aer condiționat. Meseriașu dădea găuri cu bormașina, ea stătea în tocul ușii, cu fața de la înmormântarea bunică-mii și lua extraverale. Nu l-a folosit niciodată singură, doar de două ori, câte 10 minute în prezența noastră și ne-a rugat aproape plângând să-l oprim, că dă o stare de neliniște, așa, uneori se gândește c-ar putea să pornească singur noaptea și ea să nu mai știe să-l oprească. „Dacă s-ar întâmpla asta prin absurd, dar nu se poate întâmpla, și nu mai știi să-l oprești din telecomandă, îl scoți din priză.” Și zice: ”Cum să-l scot din priză în timp ce funcționează? Dacă se strică?!” Dar fierul de călcat cum de nu se strică, când îl îl traggi din priză? – o-ntreb. Băi, a găsit răspuns și la asta: Păi tu compari fierul de călcat cu aerul condiționat?
    Nu mai zic, că mă enervez când mi-aduc aminte. Dacă-i iei un cadou, îl pune bine. Dacă-i dai bani, îi pune bine. Refuză să-și cumpere medicamente din farmacia unde lucrez eu, fiindcă știe că n-o las să și le plătească singură. Dacă-și cumpără un pui rotisat, gata făcut, îmi dă telefon să se auto-denunțe. De-astea…

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Aha! Deci nu mi se pare doar mie că am avut aşa un ghinion cu ei.
      Fir-ar ea de viaţă cu sechele!

      Reply
      1. Renata Carageani

        N-am avut ghinion cu ei. Am avut noroc. Fiindcă trăiesc, merg singuri la baie și-s întregi la cap. Și eu pot să-i dau lui maică-mea un text, să-mi pună virgulele corect și să repare neconcordanțe lexicale. Și dacă mi-a scris o firmă de medicamente franțuzești, i-am citit ei mailurile, i-am dictat răspunsurile și mi le-a tradus în franceză. Când am ajuns acolo a fost mai greu, că eram quasi mută pe franțuzește și-au crezut că sunt timidă, că de scris, scriu excepțional.
        Mama are un singur cusur, de netrecut: nu vrea net în casă.
        Și încă se oripilează când înjur.

        Reply
  3. calinakimu

    Batrânii noştri sunt bătrâni speciali, specialuzaţi în neîncredere, zdrobiţi de aşteptări deşarte, înăcriţi de o viaţă sordidă…S-au milţumit, de nevoie, cu puţin şi le este teamă să nu piardă şi puţinul ăsta, le este teamă de orice noutate, de orice complicaţie…Este…normal.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Şi oare nu merge făcut nimic pentru a îndrepta asta?

      Reply
  4. klaus

    Nu știu dacă se poate face ceva și parcă mă sperie asta. N-am încercat niciodată să-i conving să facă cum cred eu că e bine.
    Pe mine mă scot din sărite situațiile când nu-și dau măcar un acord de principiu, gratuit, fără alte obligații. Se poate scrie mult pe tema asta. Încă mai trag speranță că și cu folos.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Pentru ei oricum vom rămîne nişte copii. Iar ei oricum ştiu mai bine cum stă treaba.

      Reply
      1. klaus

        Încep să nu mai fiu sigur nici de asta.

        Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

%d bloggers like this: