Erau o pereche fericită. Aproape că nici nu simţiseră trecerea celor zece ani de cînd erau căsătoriţi. Ani care au trecut peste ei cu bune şi rele. Mai răbufnea cîte unul din cînd în cînd, dar îi trecea repede. Că doar oameni suntem…

Apoi, într-o seară, s-au strîns la o petrecere cu mai mulţi amici. Ideea e că, din vorbă în vorbă, s-a ajuns să se dezbată problema cîntatului în casă. Găina sau cocoşul? Fiecare cu părerea şi argumentele proprii. Discuţia s-a aprins şi, luat de val şi dezlegat la limbă de acel păhărel în plus, Costel a reuşit să-i zică Tanţei nişte chestii care, în public, au sunat ca dracu. Tanţa n-a mai ripostat pe loc, ci doar a concluzionat tăios: “Las că vorbim acasă!

S-au certat pînă tîrziu în noapte. Şi-au spus vorbe grele unul altuia, de parcă aveau nevoie să se mai răcorească puţin. Aproape că nu-şi mai aminteau de la ce începuse totul. Ideea de final era că ea să-şi vadă de cratiţele ei, că pe el nu-l duce nimeni de nas.

Apoi Costel şi-a potrivit ceasul deşteptător şi s-a întors pe partea lui de pat, adormind imediat.

Cînd a sunat ceasul, nu-i venea să creadă. Parcă nici nu dormise. S-a uitat la el: 4:45. La 6:00 trebuia să fie la uzină. Încerca cu greu să se dea jos din pat, dar parcă trăgea de-un cîine mort. De alături, Tanţa îl tot împingea cu piciorul, mormăind din plapumă: “Hai, du-te la baie!” Şi-a luat inima în dinţi şi s-a dat jos. Dînd nas cu frigul din cameră şi înjurînd partidul cu căldură.

În urma lui, Tanţa a plecat tăcută spre bucătărie. A pus de cafea şi s-a apucat să-i pregătească pachetul, aşteptîndu-l să vină pentru tabietul lor matinal. A deschis puţin geamul. Gerul tăios de sfîrşit de ianuarie a făcut-o să-l închidă la loc.

Terminînd cu toaleta, Costel s-a îmbrăcat şi a mai aruncat un ochi la pendula din hol: 5:15. Deja era puţin în întîrziere. Un sfert de oră pînă în staţie la tramvai, încă 20 de minute drumul… Ajungea cam la limită. N-a mai avut timp de cafea. Nici măcar de scuzele pe care Tanţa încă le mai aştepta cuminte şi tăcută pe scaunul din bucătărie. A luat doar o gură din cană, şi-a luat servieta cu pachetul, a mormăit un “Pa” şi dus a fost pe uşă.

Ieşirea din bloc a fost dură. Frigul cumplit l-a izbit în plin. Simţea că nici măcar perechea de izmene de pe dedesubt nu mai făcea faţă. A luat-o apoi în pas alert spre staţie. Poate că aşa se mai încălzea. Plus că drumul prin bezna cartierului îl ţinea puţin încordat şi plin de adrenalină.

În staţia de tramvai, nici ţipenie de om. Şi-a privit ceasul de la mînă: 5:40. Ceva părea în neregulă. Şi-a întins gîtul în lungul liniei să vadă dacă vine vreun tramvai. Dar tot ce a putut vedea a fost o patrulă de la Miliţie care tocmai se apropia de el:

  • – Bună seara! Ce faceţi aici?
  • – Păi ce să fac? – îi repezi Costel. Nu se vede? Aştept tramvaiul! Aveţi idee, a trecut deja?
  • – Tovarăşe, dumneata îţi baţi joc de noi? E ora două noaptea. Ce tramvai vreţi să vină acum? Actele la control!

Şi brusc, în ciuda gerului de afară, Costel a simţit că se înmoaie. Iar după ce miliţienii l-au convins că cineva a rîs de el, s-a întors tăcut spre casă. A intrat în dormitor, unde a dat de o Tanţă rîzînd cu hohote, lacrimi şi muci de sub plapumă. A bufnit şi el în rîs. Deşi nu era al lui.

Chiar şi azi, la mai bine de 50 de ani de la păţanie, rîd amîndoi de fiecare dată cînd rememorează acea seară povestind-o celor din jur. Apoi se privesc în ochi unul pe celălalt, spunîndu-şi parcă fără a rosti vreun cuvînt: “A fost tare frumoasă călătoria asta în doi”. Şi n-ar schimba nimic dacă ar putea s-o ia de la capăt.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

sursa foto

 

4 Comments

  1. calinakimu

    Femeia și când tace…face…

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Daaa. Şi noroc că D-zeu îi dă doar răbdare. Că dacă-i dădea şi putere…

      Reply
  2. racoltapetru6

    Păi nu se dau cu grămada. Fiecare primește calități și defecte cu măsură. Apoi, depinde pe care le hrănește mai bine. 😉

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Nişte bucătari, nu altceva…

      Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

%d bloggers like this: