Pe la jumătatea anilor ’90, odată cu apariţia PC-urilor, viaţa sentimentală a multora a intrat într-o nouă dimensiune. Brusc, puteai face acum cunoştinţă cu oricine de peste mări şi ţări. Email-ul scurta la maximum timpul de comunicare iar mIRC-ul o făcea practic instantaneu. Iar singurul impediment ce putea sta în cale era o conexiune proastă de dial-up.

Nici măcar nu era nevoie să te mai duci la întîlnire. O făceai simplu şi comod din casă. Scutind o groază de timp şi bani cu ţoale, bărbierit, machiat, epilat şi parfumat. Într-un fel, istoria se repeta. Semănînd oarecum cu cea din timpul regilor, cărora li se aducea portretul potenţialei mirese. Doar că acum totul era mult mai rapid şi în dublu sens. Că doar nu degeaba se emancipaseră între timp şi femeile.

Noua modă nu a lăsat-o rece nici pe Jana. O femeie încă tînără şi deschisă la nou, pe care acea perioadă a prins-o la nici 30 de ani, cu doi copii mici şi un divorţ la activ. Păstrîndu-şi frumuseţea, în ciuda celor două naşteri şi a sutelor de nopţi nedormite şi luînd de bun mesajul oglinzii care o asigura că “e încă în piaţă“. Încerca din greu să-şi refacă viaţa, dar prejudecăţile naţiei noastre îi limitau tot mai mult paleta de opţiuni. Şi invariabil, momentul la care în discuţie apăreau şi cei doi copii, vraja ce tocmai părea că se înfiripase între ea şi interesatul “el” se transforma într-o vrăjeală de doi bani şi se încheia cu un “ok, te mai sun eu“. Asta în cazul unei potenţiale relaţii serioase, că de-un hibi-gibi de reglaj hormonal nu se supăra nimeni.

Şi dacă pe plan local, Jana a început să-şi accepte soarta şi aproape că nici nu se mai gîndea la o îmbătrînire în doi cu vreun Vasile, odată cu internetul i-a încolţit ideea să-şi încerce norocul cu cineva de afară. La început a fost ceva mai reticentă dar, încurajată şi de o prietenă care era deja într-o relaţie avansată cu un străin cucerit prin www, şi-a zis că n-ar strică să tragă şi ea un bilet. Mai ales că, în acea perioadă, mulţi dintre vestici au realizat cîtă esenţă de frumuseţe se distilase timp de 50 de ani în lagărul comunist. Dînd năvală pe site-urile de socializare de atunci în căutarea unei Cosînzene, sătulă de salam cu soia.

Aşa a ajuns Jana să-l cunoască pe domnul Hans. Din Germania. Numai ea ştie ce, cînd şi cum s-au înţeles într-o primă fază pe emailuri. Într-o engleză aproximativă de ambele părţi. Omul părea serios şi ştia ce doreşte. Văduv, undeva aproape de 50 de ani, fără copii şi nederanjat de perspectiva unui pachet “iei una şi primeşti doi gratis“. Părea chiar foarte entuziasmat de gîndul că s-ar fi putut bucura ca părinte, sărind peste partea cu schimbat de scutece şi nopţi nedormite.

Absolut firesc, după luni de zile de tatonări şi discuţii interminabile pe email sau la telefon, ce păreau a se îndrepta către ceva foarte serios, a urmat o invitaţie din partea lui ca Jana să vină într-o vizită în Germania. O vizită şi de cunoaştere faţă în faţă, nu doar din poze. Bineînţeles el se ocupa de tot. Obţinere viză, paşaport, costuri de transport cu avionul.

Jana se tot pişca noaptea înainte de culcare, să fie sigură că nu visează. Părea că în sfîrşit, după ce ani în şir Dumnezeu o ţinuse numai în şuturi, obosise acum şi stătea cu piciorul relaxat şi întins. Cît să-l apuce ea.

Aşa că n-a mai stat pe gînduri. A dat iama în en-gros-ul local de unde şi-a luat două toalete cu care spera ea să-l dea gata pe Hans şi dusă a fost. A luat şi-o piatră în gură înainte de a se urca în avion şi a tot mestecat-o cît a durat zborul, laolaltă cu gîndurile ce nu-i mai dădeau pace. Poate că ar fi şi înghiţit-o dacă emoţia n-ar fi strîns-o deja de gît.

Primirea la aeroport a fost exact cum şi-o imaginase. Domnul Hans, îmbrăcat la costum, sobru şi elegant, cu un buchet de flori în mînă. Setul standard de pupături convenţionale pe obraz şi aroma discretă de after-have au înfiorat-o pe Jana de plăcere. Nu venise el cu un condur de cristal pe care să-l probeze dar se simţea exact ca Cenuşăreasa în momentul cu prinţul îngenunchiat în faţa ei.

Aproape că nici n-a mai simţit cînd a trecut timpul pe drumul cu maşina către casă. Avînd permanent senzaţia că ochii priveau deja cîş de la atîta nou. Neştiind unde să se uite mai degrabă: la el sau la noua viaţă ce i se derula ca un film frumos pe geam.

Vila în care locuia Hans a făcut-o realmente să-şi şteargă nişte lacrimi pe furiş. Asta în timp ce rememora colţurile micului apartament cu două camere nedecomandate în care trăia acasă cu părinţii şi cei doi copiii.

Înăuntru, surpriză, îi aştepta mama lui Hans. O doamnă stilată şi cochetă care a făcut-o să se simtă binevenită. Au urmat apoi cîteva ore de conversaţie agreabilă şi, inevitabil, o masă de familie. Iar mai tîrziu, bătrîna doamnă şi-a luat la revedere şi a plecat, lăsîndu-i pe cei doi porumbei să se mai miroasă singuri.

Au mai palavragit un timp în livingul enorm de la parter după care Hans s-a scuzat şi a dispărut preţ de cîteva minute. Lăsînd-o pe Jana pradă gîndurilor legate de noile schimbări pe care le şi considera ea potrivite într-o casă în care se vedea lipsa unui mîini de femeie.

Reîntoarcerea lui Hans în living, a luat-o pe Jana total nepregătită. Lăsînd-o totuşi să scoată un ţipăt scurt. Şi asta fiindcă perechea de role cu care era acum încălţat el, se asorta ca dracu cu goliciunea puşcă din rest. Iar rugămintea lui, abia şoptită, de a-l trage prin living de sula deja sculată, i-a blocat creierul Janei. Dar asta doar pentru a calcula de cîte nanosecunde are nevoie pentru a ieşi din acea casă.

Ce a urmat apoi, e doar o învămăşeală în capul Janei. Incapabilă să-şi mai reamintească exact cum a ajuns la aeroport şi apoi acasă în România. Ici-colo doar cîte un flash cu norul de praf lăsat în spate din cauza vitezei cu care părăsea reşedinţa de vis şi cu un Hans alunecînd împleticit pe role în urma sa. Cerîndu-şi scuze de zor şi oprindu-se căzut în pragul uşii, de unde a lăsat să-i scape un tînguitor şi corect pronunţat în româneşte: Janaaaaaaa!

role

foto

8 Comments

  1. Alexandra Tătaru

    ce rau imi pare ca nu pot sa-ti atasez o poza cu “JANA” de la Bratislava. 🙂 frumoasa poveste si amuzanta, in stilul tau.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Păi atunci, în lipsa pozei, ataşează şi tu 1000 de cuvinte. Că spaţiu este.

      Reply
  2. gheo

    De unde rezultă că Jana nu era chiar modernă, în ciuda “deschiderii” ei către nou! Probabil că acum e o babă posacă, sau tot mai caută jumătăți? Acum există și Twoo!

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Acuma, deh, fiecare CosînJana şi-l închipuie pe Făt Frumos în felul ei. În cazul de faţă impactul vizual a fost prea puternic emoţional.

      Reply
  3. Renata Carageani

    ”Părea că în sfîrşit, după ce ani în şir Dumnezeu o ţinuse numai în şuturi, obosise acum şi stătea cu piciorul relaxat şi întins. Cît să-l apuce ea.”
    Astă frază e mai tare ca toată povestea. Mai tare ca scena rolelor!
    Firește, dacă n-ar fi atât de năucitoare și plină de umor, mi-ar păsa să știu dacă povestea e adevărată. Și dacă nu, apucă-te de scris povești pentru adulți și fă-le cărticică. Și mai vorbim când s-au strâns 100 de pagini, măcar.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Aşa cum ţi-am mai spus, sunt doar un umil cosmetician în vorbe al micilor realităţi. Jana a existat şi, din ultimele informaţii de acum mai bine de 15 ani, de cînd am plecat de la acel loc de muncă unde eram colegi, a zis să mai tragă un băţ. Şi urma să se căsătorească cu un american care rămăsese şi el cu 3 copii minori. Da pe ăsta ştiu că l-a testat mai bine de un an din toate punctele de vedere.

      Reply
  4. racoltapetru6

    Când joci prima dată în deplasare, trebuie să fi pregătit pentru orice. Se putea și mai rău.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Aşa e. Mai ales dacă e vorba de tradiţiile locale.

      Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

%d bloggers like this: