Doi și-un sfert

După ce o țară întreagă a stat cu sufletu cîrnatu la gură în așteptarea unei decizii care să arate dacă Coranul ăla aflat pe stoc la Cotroceni mai e util sau nu, azi președintele a ieșit din nou la rampă. Iar faptul că a întîrziat, oarecum nenemțește, un minut față de ora 12 anunțată, dovedind că ceasu lu bunică-su cu care vrăjea lumea în spoturile de campanie de acum doi ani ar cam trebui dus la reparat, nu prea a contat. Pentru că după alte 50 de secunde, timp în care operatorii încă-și mai reglau camerele și-i dădeau de zor cu ”doi-zece, doi-zece”, omul a și ieșit din decor. Lăsînd lumea precum o fătucă dornică și curioasă în noaptea nunții după ce mirele a terminat rapid, să se întrebe nedumerită: ”Ce-a fost asta?”

Și în ciuda apariției meteorice, care aproape că a dat celor de față înterpretarea lui ”azi îl vedem și nu e”, cred că nici dacă președintele ar fi motivat refuzul pe motiv că propunerea e grasă și urîtă, nu ar fi curs atîtea comentarii după. Pentru că, vorba poetului: ”Și abia plecă bătrînul, ce mai freamăt, ce mai zbucium…”, imediat toată lumea a luat foc. În principal de la frecarea intensă cu Constituția. Aia care se dovedește iar că e făcută oarecum la mișto și fiecare o interpretează în funcție de cantitatea de cărniță de pe ciolan la care ajunge cu botul.

De partea cealaltă, luați oarecum prin surprindere, că uite, iar au plătit degeaba pentru seara asta o armată de chelneri și au umflat aiurea baloane decorative cu semilună, Dragnea și Tăriceanu și-au înghițit cu greu înjurăturile de rigoare. Ieșind apoi public la declarații, cu fețe de păcălici și ca doi siamezi, lipiți unul de altul, avînd un Constantin pe post de virgulă mobilă. Că cine știe, la asemenea vești, riști să faci gesturi necugetate. Motivînd amîndoi, supărați nevoie mare, că deși poporul a optat clar pentru shaide, Iohannis a înțeles, ciudat, scheiße. Comportîndu-se apoi ca un profesor (deh, defect profesional) și punîndu-i în postura de a mai trage un bilet și de a-i trece astfel prin toată materia lucrăturilor politice de pe la noi.

Va urma acum la psd o noapte a cuțitelor scurte. Asta pentru că cele lungi au fost returnate deja de premierul de Crăciun șhaormeriilor partenere. Toate crestînd pe răboj un fel de ”spînzurătoarea” și avîndu-l pe post de legănat pe cel ce le-a stricat un plan ce părea atît de bine pus la punct. Și deși inițial au spus că se așteaptă la o desemnare cît ai număra pînă la trei, se pare că mai au de așteptat. Deocamdată sunt la doi și-un sfert.

 

foto

Nu că zic da' vreau să spun că

%d bloggers like this: