Da’ ce ne-ai mai distrat, nea Klause!

Ieri, o nație întreagă a stat cu sufletul la gură așteptînd să se facă ora 12. Și nu, ca de obicei, pentru pauza de masă, ci pentru că la acea oră era programat discursul președintelui. Unul care, ca într-un arc peste timp și ținînd cont de tensiunea din țară, a fost urmărit cam ca cel al regelui George al VI-lea, care anunța Anglia în ’39 că treaba-i groasă ca parizerul.

E drept că englezii de atunci se așteptau la obișnuita bîlbîială regală, cu pauzele mari între cuvinte, luîndu-și mai toți liber de la serviciu pentru a fi siguri că prind sfîrșitul. În schimb noi am avut oarece speranțe mai mari. Așteptînd doar un dram de substanță în vorbele care să arate clar direcția lumii. Hăis sau cea.

Intrarea sa triumfală în palat, flancat de un Predoiu înfoiat ca Don Quijote și un Goțiu dezblehuiat ca Sancho Panza, de-ți dădeau lacrimile gîndindu-te la lupta lor cu morile de vînt din parlament, a prelungit suspansul. Unul pe care, la intrarea în sala mare, l-a mai crescut puțin printr-un ”Distracție plăcută!” aruncat ziariștilor. De parcă ăia erau veniți la Gala premiilor de comedie. Apoi președintele a zîmbit larg și de mai multe ori, făcînd parcă reclamă cabinetului stomatologic unde se duce, după care s-a așternut la vorbă. Și după minutul interminabil, ca de Oscar, al începutului cu doamnelor și domnilor, s-a rupt filmul.

Nu știu ce oglindă are el la Cotroceni, aia în care își repetă discursurile, dar e clar că trebuie schimbată. Nu de alta dar deformează categoric percepția celui care, deși încearcă să fie mai bun în direcția discursului public, nu face altceva decît să fie din ce în ce mai jalnic. Și mă gîndesc cu groază că acesta e omul care, teoretic, în caz de doamne ferește, ar trebui să ne ceară să lăsăm plugurile, pixurile și facebook-ul și să punem mîna pe arme. Pe mine, sincer, nu m-ar convinge nici să-mi fac tema dacă aș fi elev.

Cred că la naștere, ursitoarele din capul patului în care micuțul Klaus rupea primul ”a-gu-gu” în nemțește, s-au scuzat stînjenite: ”Măi Klausică, măi Wernere, iartă-ne, dar să știi că am fost la Băsescu ceva mai devreme și ne-am luat un pic cu băutura. Și pe lîngă cîteva picături de whiskey am mai scăpat peste el și toată oratoria și carisma. Așa că, uite, ia tu mai multă fizică și niște talent antreprenorial pe parte imobiliară și mergi cu domnul. Cu domnul Dragnea, că el o să-ți poarte sîmbetele.

Mă tot întreb, dacă tot a fost tare pe meditații, de ce refuză să-și ia un profesor, sau măcar unul bun, pe această materie la care clar scîrțîie și rămîne corijent de fiecare dată. De ce s-o fi ambiționînd să creadă că poate mișca masele cu felul în care articulează cuvintele și face ca frazele să sune în klingoniană? Că singura masă mișcată ieri a fost cea a pesediștilor. Care și ăia s-au cărat din sală pe motiv de, vorba internetului, klaustrofobie.

Nu de alta dar dacă erau tot așa, Hitler cred că nu convingea mai mult de 10 babe surde și vreo sută de hipsteri care și-au lăsat mustăcioară și li se părea cool noul mod de ”hi five”. Iar pe alde Martin Luther King îl luau frații lui negri la rost: ”Hai, cumetre, lasă-ne în sclavia noastră cu mesajul tău. Du-te frate și vezi-ți de claia aia de bumbac netors!

Sigur, mulți vor spune că e important mesajul. Iar acesta, citit la rece, a fost unul care l-a făcut pe Dragnea să-și pună mîinile în cap. Și asta pe lîngă, poate, mai mult de juma de țară care e deja acolo. Dar e foarte important și cum îl spui. Ca să nu mai fie nevoie de alți translatori, iar lumea să înțeleagă din prima și să acționeze în consecință. Că altfel, uite, iar trebuie să ne adunăm în piață să-i convingem noi pe ceilalți. Și pe vremea asta îți cam vine să-ți bagi picioarele. Ca-n talentul oratoric al lui Iohannis.

foto

Nu că zic da' vreau să spun că

%d bloggers like this: