Scurt pe doi şi-n patru (19)

Pe lângă toate descoperirile despre copilotul german, ce-l fac mai celebru decât mumia lui Tutankamon, una ne vine cu adresă directă. Cică bunicul copilotului Andreas Lubitz, ar fi emigrat din Romania în Germania, în anii ’70, susţine publicaţia locală Donau Kurier. Na belea! Te pomeneşti că acum o să ne acuze pe noi ca naţie şi-o să ne oblige să plătim despăgubiri. Eu zic să nu ne lăsăm uşor. Dar dacă totuşi se insistă, să le dăm cât a luat Ceauşescu pe el, scuzându-ne că le-a vândut marfă stricată…

*******

La Constanţa, Ora pământului a fost celebrată cu 2000 lumânări. Multe au fost stinse de ploaia torenţială. Băi ce mai râde planeta asta de noi. Băi şi râde într-un asemenea hal, de-i dau lacrimile! Deşi eu cred că mai degrabă se pişă pe ea de amuzanţi ce suntem…

*******

Răzvan Raţ îi ceartă pe suporteri după victoria chinuită cu Feroe: “E o echipă care poate pune probleme oricui. Nu înţeleg de ce au fost înjuraţi unii jucători”. Cred că şi un copil din clasa întâi îi poate da răspunsul: Pentru că nu era vorba despre un concurs de pescuit pe echipe, băi Raţ-ai naibii cu fotbalul vostru de vedete cu figuri! Ai prins-o?

*******

Abia ajunse pe băncile copiilor, 11.000 de Abecedare vor fi retrase din şcoli. La fix! Acum că tocmai s-a semnat pentru religie în şcoli, copiii vor primi în loc nişte ceasloave dintr-alea groase, bisericeşti. Cu litere vechi, chirilice. Mai învaţă copiii în plus şi-o limbă străină, mai prind o muscă…

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.