Amintiri din cătănie (1)

Începutul de an ’89 a fost unul special pentru mine. Nu, nu anticipam deja evenimentele de la sfârşitul lui, ci doar mă pregăteam, cu emoţie, să iau o pauză de civilie. Îmi venise ordinul de încorporare şi nu mai puteam da înapoi. Plecam la oaste! Plecam să fac armata la trupă, cum se spunea, fiindcă nu reuşisem din prima la facultate. Aşa că 1 an şi 4 luni scria pe fruntea mea, proaspăt tunsă regulamentar, ca nu cumva să-i scape altuia maşina de tuns mai mult decât era cazul şi să-mi dea un look de călugăr franciscan.

Eram un adolescent deşirat, cu trei tuleie ieşite sub nas, fricos până şi de umbra lui. Dar numa bun, după părerea lor, pentru ţara care vroia neapărat să-l facă bărbat şi să-l pună s-o apere. Se mulţumea săraca cu puţin pe atunci. Eram unul dintre exemplele clare că făceam armata în locul altuia. Nu aveam nici constituţia şi nici rezistenţa fizică a unui soldat adevărat. Eram carnea perfectă de tun. Cea care în caz de război, ar fi murit la prima sunare de goarnă. Eram cel care a fost bifat ca apt de o comisie medicală indiferentă. Doar foarte atentă să găsească un înlocuitor pentru fiul-nepotul-cunoştinţa mai ştiu eu cărui colonel, ce n-avea chef să facă armată, deşi era un munte de băiat. Am aflat ulterior cu surprindere că şi un fost coleg de şcoală generală, care timp de 8 ani de zile a tot lipsit medical şi a tot fost scutit de efort din cauza unor afecţiuni cardiace, a fost declarat şi el apt bine-mersi. Se terminase logica. Începuse armata.

N-aveam nici măcar experienţă de viaţă, iar să fi plecat singur de capul meu pe undeva nici nu se pusese vreodată problema. Aşa că drumul cu trenul pe care l-am făcut până la Braşov, unde se afla unitatea la care am fost încorporat, l-am făcut împreună cu taică-miu. Aş spune totuşi în apărarea mea, că nu eram singurul în această situaţie. Pe peronul gării eram multe perechi tată-fiu care ne ciocneam valizele de lemn, căutând oarece afinităţi de care să ne legăm o amiciţie de conjunctură. Deşi până atunci nici nu ştiam că existăm.

Nu mai reţin nimic de pe drumul până la destinaţia finală, ci doar momentul de finish, atunci când, precum oile la strungă, am intrat unul câte unul pe poarta strâmtă a unităţii. Lăsând în urmă o libertate aparentă şi un mare grup de părinţi ce făceau toţi din mână de pe platoul alb, acoperit de zăpadă, din faţa porţii. Şi dincoace de gard, noi, viitorii bibani, murmurând inconştient cuvintele unui cântec pe care îl va cânta peste ani Vama Veche: “Am să mă-ntorc bărbat! “

– va urma –

11 Comments

  1. upprann

    La ce unitate ai fost?

    Reply
    1. krantzro (Post author)

      Am şi uitat numărul. Îs bătrân şi-ncep să mă lase unele chestii. Era una de rachete antiaeriene. De ce?

      Reply
      1. upprann

        @krantzro, divizia 228 Piatra Craiului?
        Eu am fost un pic mai la vale. Brigada 21 Predeal.

        Reply
        1. krantzro (Post author)

          Nu-mi spune nimic. Ştiu că era un regiment, chiar în oraş cu nişte divizioane prin Tohan, Zărneşti, etc. Oricum, nu am stat prea mult acolo că m-am transferat ulterior. O să scriu despre… 😉

  2. emy

    Acesta sa fie unul din motivele efeminarii generatiilor care nu au facut armata? Parca sunt zombi, nu-si gasesc locul si rostul.

    Reply
    1. krantzro (Post author)

      Deşi am făcut-o, n-aş putea trage o astfel de concluzie. Era foarte multă prostie acolo, ai să vezi. Legat de generaţiile actuale şi de efeminare, eu mai degrabă le-aş pune pe prea multa mămoşire a “puilor”, fără prea multe rigori şi privaţiuni. Totul de-a gata, vârât în cioc, ca la nişte sensibili. Să le ia locul fetelor, nu altceva… 🙂

      Reply
      1. emy

        E drept ce spui, generatii care au inteles democratia ca pe o societate fara reguli.

        Reply
  3. raul santana

    si eu tot ’89, ca TR-ist intrat la TCM BV, osandit la Lipova, si m-am gandit o vreme la ce mi-a folosit totusi (tarii i-am cules porumb de-a moaca), dupa care m-am resemnat.
    n-as sti ce sa povestesc, m-am simtit ca un detinut, am primit initial 9 luni, ne-au scurtat pedeapsa la 6 luni, multumiri tov iliescu

    Reply
    1. krantzro (Post author)

      Cum să n-ai ce povesti?! Da ce, au trecut cât ai pocni din degete? 🙂

      Reply
  4. Lucian Elvis Peiu

    Frumoase vremuri! Imi pare bine ca nu numai eu scriu despre acele vremuri frumoase. Nu stiu daca ti-a placut catania, insa cand m-am liberat si am iesit din unitate..m-am uitat inapoi.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Din păcate am văzut acolo prea multă prostie și îndobitocire că să regret ceva.

      Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: