Nu ştim care a fost resortul prin care, un om din România zilelor noastre, a hotărît că trebuie şi poate să-i ajute pe alţi semeni aflaţi în suferinţă. Chiar nici nu contează dacă a făcut-o instinctiv sau mînat de credinţă, punînd şi el în practică pilda povestită de Iisus. Pur şi simplu a făcut-o. Doar el ştie de ce. Şi aşa ar trebui să şi rămînă. Fără explicaţii. Fără reclamă. Fără tam-tam. Anonim. La fel ca toţi cei cărora a hotărît el că trebuie să le întindă o mînă de ajutor.

Totul părea să meargă bine. Un ajutor mic de ici, o donaţie de colo. Nu mult. Cît să-şi ducă fiecare zilele. Altfel decît căutînd zilnic mîncarea prin tomberoane şi dormind prin canale, ghene de gunoi, scări de bloc sau sub cerul liber. Şi au trecut nouă ani. Nouă ani de depănat suferinţele altfel. E drept, acestea rămîn. Dar spuse unei feţe zîmbitoare, dispusă să-ţi ofere o alinare şi o mîngîiere, acestea încep să pară poveşti. Iar lacrimile suferinţei se contopesc cu cele ale bucuriei pentru o îmbrăţişare sinceră.

Dar la noi totul e anapoda. Pînă şi pildele sunt răstălmăcite. Iar Kafka se zvîrcoleşte în mormînt de ciudă că n-a prins zilele noastre din România. Tii, ce roman ar fi ieşit!

După nouă ani de zile, în care tot mai mulţi oameni ai străzii sau bolnavi incurabili refuzaţi de orice spital sau azil şi-au găsit loc în mica oază de bunătate care s-a tot mărit, autorităţile au descoperit probleme. Grave. Sancţionabile cu amendă. Bunul Samaritean e acum şi bun de plată. Pentru că nu le-a asigurat toate condiţiile acelor oameni. Deşi toţi cei ajunşi acolo au venit de bună voie pentru că era de un milion de ori mai bine decît pe stradă. Şi niciunul dintre ei nu a avut cuvinte de nemulţumire pentru condiţiile create din forţele proprii de un om simplu. A cărui singură avere era inima lui mare. Nu era nimic de reproşat. Pentru că erau îngrijiţi de cineva dacă era nevoie. Pentru că erau ascultaţi de cineva dacă aveau ceva de zis. Pentru că regăsiseră acolo umanitatea. Aia care lipseşte din ce în ce mai mult în spitalele sau azilele statului.

Acum bunul samaritean se judecă cu statul. Pentru că acesta nu vrea să înţeleagă că acolo e doar o locuinţă privată. Unde fiecare se gospodăreşte cum ştie sau cum poate. Iar musafirii care îi calcă pragul pot alege dacă rămîn sau pleacă imediat. Bănuiesc că i se reproşează wc-ul din curte. Sau că voluntarii care pregătesc masa nu poartă bonetă si mănuşi. Deşi aşa e la ţară.

Ca de obicei, statul descoperă probleme grave acolo unde de fapt nu sunt. De regulă în acele locuri unde i se arată cu degetul incapacitatea lui. Şi devine brusc deranjat. Năpustindu-se răzbunător asupra celui care a îndrăznit să-l critice.

Cu alte cuvinte, aici statul doreşte condiţii deosebite. Acelaşi stat care închide spitale sau le menţine într-o stare de mizerie şi degradare, infinit mai mare decît simplitatea unei case de la ţară. Iar dacă nu se va întîmpla aşa, oamenii aceia trebuie să se întoarcă de unde au venit. Pentru că statul ştie foarte bine ceva: nimeni nu e mai uşor de ignorat decît oamenii străzii.

samar

4 Comments

  1. calinakimu

    Cele ce se intampla sunt EXACT cum trebuie sa fie. Orice fapta buna trebuie sanctionata, daca nu este instututionalizata si de pe urma careia nu se obtine un profit personal de catre institutori.
    Crede cineva ca statul nostru, adica clica de politicieni, este impotenta?! Sa fim seriosi. NU face nimic fara s-ai iasa si lui ceva. Cum as-si permita cineva gesturi altruiste ?! Ce exemplu este asta?! Ca se poate si fara administratia politruca?! Ca se poate fara a fura, a jefui, a ciordi in urma unei actiuni, oricare ar si ea, chiar si umanitara?! Din radacina trebuie smulsa aceasta conceptie, acest exemplu de iesire din frontul coruptiei institutionalizate.

    Reply
    1. krantzro (Post author)

      Trebuie. Dar cine s-o facă?

      Reply
  2. racoltapetru6

    De fapt STATUL SUNTEM NOI! Nimeni altcineva nu ne va ajuta, fiindcă cei angajați s-o facă nu au interes, cu rare excepții. De aceea sunt atâtea cereri disperate de ajutor prin mass media, la care răspund doar oamenii cu suflet. Personal, aș vrea să ofer cuiva un cărucior pentru invalizi și un cadru metalic de deplasare. Cât mai aproape de Maramureș.

    Reply
    1. krantzro (Post author)

      Din cîte am înţeles, personajul principal e din Oradea şi are în grijă şi numeroase persoane cu dizabilităţi.

      Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: