Ce pupă Papa ca cadou?

Atunci cînd te duci prima oară la cineva în vizită, nu te poţi afişa la om în poartă cu mîna-n cur. Nu-i frumos şi aşa cere bunacuviinţă. Peste tot în lume. Chit că e doar un simbol. Că nu-ţi cere nimeni să-i laşi omului un yaht în curte. Să vadă tot cartierul aprecierea ta. Mă rog, chestia cu apreciatul e valabilă la modul general. La ţigani, rotiţi totul la 180 de grade.

Cum nu putea scăpa ocazia unei vizite la Vatican, al nostru preşedinte s-a dus şi el cu ce-a considerat de cuviinţă. Prilej numa bun de lungit pentru toate gîturile curioase. Dornice să afle ce şi cum şi cît. Şi asta doar pentru a putea porni apoi avalanşa de comentarii. Acum s-a aflat şi asta. Că doar e cel mai important moment al unei vizite. Ce vine perfect peste obişnuinţa de a fi rămas cu mintea aia de la 6 ani. Cînd ne întîmpinam musafirii doar din curiozitate. Iar odată cu răspunsul la întrebarea cu “Ce mi-ai adus?“, dispărea şi orice urmă de interes pentru aceştia. Am aflat că Iohannis i-a dus Papei o gravură cu oraşul Sibiu şi o monedă din aur, emisiune numismatică dedicată împlinirii a 2000 de ani de creștinism. A fost bine? Ei aş, cum aşa? De ce Sibiu şi nu ceva cu România? Imediat s-a şi format un curent de opinie care a decis clar aici că e de porc. Şi că habar n-are să facă daruri. Că ne-am uitat noi în sacoşele altora care au mai trecut pe la Papă prin sufragerie şi gata, am stabilit etalonul. Punîndu-se totodată şi ştampila pe fruntea preşedintelui nostru: Klause, te-am votat degeaba! Marş la Sibiu înapoi!

Acum mă gîndesc că putea să-i fi dat Papei şi-un platou de mici cu muştar sau o porţie de mămăligă cu brînză şi smîntînă, că astea sunt 100% româneşti şi tot nu era bine. Şi asta pentru că aşa e neamul nostru. A’ dracului şi mereu cu ochii peste gard, la ce face celălalt. Cîrcotind în permanenţă şi căutînd simbolistică chiar şi acolo unde nu e cazul. Parcă are vreo importanţă un astfel de cadou şi vezi doamne, primitorul ne va privi clar cu alţi ochi de-acum încolo. Dînd fuga la cartea de simbolistică a cadorurilor. Greşit! Aşa e doar la noi. Care ne-am obişnuit să privim cîş la orice. Dînd aici aiurea cu băţul prin gard, de parcă n-am şti cum suntem obişnuţi să facem cadourile:

– pe fugă, “Aoleu, am uitat că e ziua lu ăla! Tii, cît e ceasul? O mai fi deschis la Mall?”

– cît mai ieftine, “Hai dragă, lasă că doar n-ai vrea să dau un salariu pe cadoul lu aia. Ce, nici lu soră-mea nu-i iau ceva aşa scump!”

– fără nicio mare importanţă sau utilitate pentru cel ce le primeşte: “Lasă, tu, vede el la ce o să-l folosească. Şi dacă nu-i place să-l facă şi el cadou mai departe!”

– fiind doar un motiv de bîrfă pentru ceilalţi: “Ai văzut fată, ce porcărie i-a luat? Mai bine nu-i aducea nimic. Dacă mi-l aducea mie, îi dădeam cu el în cap!”.

Şi nu de puţine ori, doar să bifăm o aparenţă. Că vorba aia, gestul contează.

Aşa că Iohannis a dus cadoul perfect. Unul 100% românesc. Iar noi, acum, nu facem altceva decît să ne comportăm firesc. Româneşte.