Deci e clar! Ca popor, n-avem cum să scăpăm de blestemul baladelor noastre populare. Alea scrise de unii, ascunși în spatele unui anonimat care să-i ferească de titlul de cobe națională și care, iată, rămîn valabile și peste veacuri și ne fac zile fripte. Și după ce fatalitatea Mioriței ne-a tot ieșit pe nas, mai ceva ca sifonul după un pahar de șpriț băut pe nerăsuflate, acum a venit rîndul celei cu meșterul Manole. E drept, de data asta, un Manole cu barbă, patrafir aurit și cădelniță în care, dacă ar vrea, în loc de tămîie ar putea arde lejer și bancnote la cît de multe se adună zilnic de la enoriași. Un Manole cu mintea încremenită în secolele trecute, alea pline de ignoranță și inchiziție, cînd credința în Dumnezeu era obligatorie și direct proporțională cu înălțimea la care pictorii vremii erau nevoiți să se cațere pe schele, pentru a ne lăsa nouă azi la ce să ne zgîim minute în șir cu capul pe spate, în ciuda cervicalei.

Așa că, mînat de aceleași motive și convins că Dumnezeu urăște lemnul și spațiile mici, al nostru Manole dînd brusc cu mucii-n fasole, descoperă că, sanchi, s-a întins mai mult decît patrafirul și riscă acum să rămînă cu casa la stadiul de roșu. Fix cel al iadului în care va arde dacă mîndra lui zidire întru pomenire și cu dînsu mare pictat la intrare, n-o va eclipsa pe vecina din cartier. Aia în care azi, fel de fel de dumnezei moderni rînjesc drăcește la o populație decisă parcă să trăiască chinuitor o existență reală în speranța huzurului dintr-una imaginară.

Know-how-ul baladei spune clar cam ce și cum ar trebui făcut cînd dai de-o astfel de belea. Dar cum jertfele umane au rămas doar apanajul slujitorilor turbați ai lui Allah, singura variantă pentru strigătul pulpișoarelor și țîțișoarelor strînse-n tencuială rămîne banul. Cel care, fiind și ochișorul dracului, e numai bun de ascuns privirii în zidurile unei catedrale (copiată parcă după cea a Vaticanului), care, chiar și terminată în parametrii proiectului cu turlă de 100 de metri, va rămîne oricum mică în comparație cu ego-ul unui popă. Unul dispus, dacă ar putea, să listeze BOR la bursă pentru un ban în plus.

De un lucru putem fi siguri. În ciuda baladei, ca un făcut, la final vom avea o catedrală care va rămîne fără fîntîna de alături, aferentă căzăturii ctitorului. Cît despre apa sărată de lacrimi udată, nici pomeneală. Că de unde lacrimi pentru banii altora?

P.S. Amuzantă și abordarea de tîgoveți a celor de la USB vis-a-vis de cele 10 milioane de lei cerute suplimentar de la buget. Mai dau ei ok-ul pentru două, mai lasă Dumnezeu de la el vreo opt. Totul pentru front, totul pentru victorie. Aia iluzorie de la alegerile viitoare. Că vorba aia, ”Dacă Dumnezeu nu există și tu ai crezut în El, nu ai pierdut nimic. Dar dacă Dumnezeu există și tu nu ai crezut în El, ai pierdut totul!

catedrala

 

foto

4 Comments

  1. Renata Carageani

    Ah, câți nervi mi-ai făcut cu textul ăsta!
    Mi-ai amintit de oroarea aia brânzoasă, fără stil, numită biserică
    M-ai făcut s-o revăd pe nevrotica franțuzoaică.
    M-ai…
    Măi, măi, prin ce trecem, doar fiindcă suntem proști!

    Reply
  2. krantz (Post author)

    Acuma ce-ai fi vrut? Să scriu despre inorogii roz? Știi doar că scriu numai despre ce văd.
    Iar despre enervare, stai liniștită că se împarte la mai mulți.
    Referitor la ultima afirmație, citește punctul ăsta de vedere. E chiar interesant http://tudorgalos.ro/2016/07/silozarea-sau-sfarsitul-democratiei-sub-ochii-nostri/

    Reply
  3. racoltapetru6

    Tare mulți oameni și cauze mai nobile se sacrifică pentru Catedrală. Poate ar fi mai eficient să-l zidim pe Preafericitul Daniel, cu tot cu aurul pe care-l poartă. Să vezi atunci cum s-ar aduna banii, iar el ar trebui să fie mândru de sacrificiu.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Eu n-am nimic împotrivă. Dar crezi că stă?

      Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: