Nea Puiu e inginer constructor. Cu facultate la zi, diplomă, atestate și ștampilă. Cu experiență acumulată în ani mulți de șantier și proiecte de anvergură. Și e genul de ”Dom inginer” cu care nu prea stai la discuții. Asta dacă, ca beneficiar, te mănîncă-n cur să muți virgula din calculul făcut de proiectant unde nu trebuie. Și mai ales unde nu e voie pe motiv de lege. Practic, șantieristic vorbind, mai degrabă preferi să stai o zi întreagă în praf și arșiță de 45 de grade, fără apă,  decît să te contrazici 10 minute cu nea Puiu cu argumentul că ”hai să facem altfel decît e în proiect”.

Sufletist cum îl știu toți, în timpul liber, încearcă să mai dea pe ici pe colo o mînă de ajutor oamenilor aflați la ananghie. În special celor care au nevoie urgentă de un diriginte de șantier. Că așa zice la lege dacă vrei să faci ceva mai trainic decît un coteț de găini. Așa că dacă ai hotărît că te-ai asorta mai bine cu o vilă, un bloc, o hală, apăi e musai să-l cauți la telefon pe nea Puiu. Sau pe careva ca el. Asta ca să fii sigur că-ți iese treaba stas. Să ai certitudinea că toate unghiurile sunt la 90 de grade. Și ai și cel puțin 7 oferte de materiale din care să alegi.

Fix așa a procedat și ultimul lui client. Un dom judecător. Unul care, după atîta împărțit de dreptate a hotărît că e cazul să-și facă parte și sieși. Că dacă nu te bucuri acum, la 40 de ani de ditai vila cu etaj, parcă mai tîrziu simți c-ai judecat degeaba.

Așa că, ajuns printr-o recomandare la nea Puiu, dom judecător și-a bifat pe lista cu rezolvate partea de dirigenție a șantierului. Apoi și-au suflecat mînecile și le-au strîns și au băut aldămașul. Părea începutul unei frumoase prietenii. Una pe bază de contract.

Și totul a mers ca turnat. Pînă la începutul fundației. Adică prima etapă din construcție. Moment în care, în ecuație apare inevitabilul Dorel. Îl știe toată lumea. E tipul de pe șantier. Constructorul care se pricepe la toate. Și știe mersurile mai bine ca oricine. Și, de regulă, nu-i trebuie decît o sîrmă cu care poate scoate pe oricine din impas. Nu contează că pe la școala aia cu note a trecut absolut accidental și doar pînă la un moment dat, cînd a intrat în totală contradicție cu cursurile de la cealaltă. Aia a vieții. Curs seral. Dar experiența îi dă dreptul de a decide ce e mai bine pentru beneficiar. Iar Dorel știe exact ce e de făcut. El știe să optimizeze treaba. Că vorba aia, la cîte case a făcut el, doar primul cutremur mai important ar putea să-l contrazică.

În cazul de față, Dorel a venit cu propunerea să lege armătura pentru beton altfel decît scria la proiect.

N-are rost, șefu, să mai săpăm atît cît zice la STAS. Plătiți și dumneavoastră mai mult, ne spetim și noi degeaba. Facem cum vă spun, că doar nu e prima dată.”

Da, dar ce-o să zică proiectantul și dirigintele de șantier?” a întrebat, logic și încă cu capul pe umeri, dom judecător.

Ia mai lăsați-mă și cu inginerii ăștia!” – i-a tăiat-o ferm Dorel. ”Ăștia vă omoară de cap cu legile, doar ca să vă ia banii. Ce, nu știu eu?

Iar dom judecător, ce era să facă? Cum să nu ții cont de vocea experienței, aia din mîna căreia iese pînă la urmă casa și să te iei după tot ce-ți zic ăia cu carte? Iar cînd a auzit și de economie la bani, mai că-i venea să-l pupe pe Dorel pentru idee. Dar s-a limitat la un PET de bere pentru echipa de băieți care s-au apucat vitejește de înnodat fier beton după un normativ propriu. Iar refuzul telefonic al proiectantului și al lui nea Puiu, la auzul noii metode de lucru, nu a făcut altceva decît să-i ambiționeze și mai tare pe Dorel și echipa lui la prinsul sîrmelor.

Vizita pe șantier a lui nea Puiu pentru verificarea și semnătura de rigoare pentru faza proiectului, a fost doar un moment de teatru absurd. Asta după ce perplexitatea lui nea Puiu, pus în fața unui fapt împlinit din fier-beton contorsionat haotic și împotriva legii, s-a mai domolit puțin. Pentru că Dorel, invitat să coboare rețeaua lui de fiare înnădite în groapa de fundație existentă (mult prea îngustă față de cerințele din proiect), s-a scărpinat sub șapcă și a concluzionat sigur pe el: ”Apăi eu nu știu cum. Mata să-mi spui, că ești inginer!

Iar desprietenirea dintre dom judecător și nea Puiu a fost bruscă. Chiar nu mai avea rost să continue cu un om care chiar și pentru propria casă prefera să meargă pe variante aproximative și o echipă de pescuiți de pe gîrlă. Una în care îşi canalizase brusc toată încrederea. Că doar era ieftină şi bună.

A urmat apoi o serie de telefoane înduplecătoare ale lui dom judecător. Că n-avea ce face, proiectul trebuia să fie semnat de diriginte. Dar nu-și găsise omul. Că nea Puiu preferă să se culce liniștit doar cu o felie de pîine goală în burtă decît plin de griji și rîgîind a icre negre.

Ba chiar la ultima convorbire, încă sub influența sfaturilor lui Dorel, dom judecător a răbufnit în urechea lui nea Puiu: ”Da mai lăsați-mă domle cu legile astea de construcții! Eu zic că-i o lege proastă. Ce naiba-mi cere să respect atîtea rahaturi! Semnați-mi pe proiect și-mi asum eu responsabilitatea dacă se întîmplă ceva!

La auzul acestor vorbe în gura unui om ce împarte zilnic dreptatea și lucrează cu legile, nea Puiu și-a făcut o cruce mare. Și-ar fi dat chiar cu ea după el la modul: ”Crucea mă-tii de nebun!”. Dar nu se cădea, că cică vorbea cu un om cu carte. Apoi l-a întrebat, cu bruma de calm pe care o mai avea disponibilă: ”Dom judecător, să presupunem că vi se pune într-o zi pe masă un dosar în care, din varii motive, o casă s-a dărîmat peste niște oameni care au murit și se dovedește că s-a datorat unui viciu de construcție pe motiv de nerespectare normative. Au semnat toți ca primarii și au murit oameni. Cum îl judecați pe dirigintele de șantier?”

A urmat un moment de tăcere, urmat de unul de rîs forțat. Apoi convesația s-a întrerupt. Pesemne că curtea se retrăsese pentru deliberare.

 

sursa foto

1 Comment

  1. Pingback: mihai vasilescu blog | Ce mi-a plăcut (săptămâna 66)

Nu că zic da' vreau să spun că

%d bloggers like this: