Din ciclul “Mari bărbaţi cu ouă mici”, azi s-a mai scris o pagină de istorie. Una penibilă, ce l-a avut în prim plan pe curajosul fost ministru Varujan Vosganian. Nalt la stat şi bun la blat, acest Jan Lighean din Parlament, a reuşit cu brio să dea cinstea pe ruşine, ascunzându-se înlăcrimat pe sub fustele şi nădragii colegilor, în încercarea disperată de a scăpa de o anchetă cu parfum de Rahova No.5. A ţipat, a recitat, a cerut biblii şi tămâi la faţa locului, s-a jurat pe roşu, ce mai, a făcut tot ce i-a stat în puteri, pentru a cerşi mila colegilor. Cred că dacă ăia îi cereau să facă niscaiva tumbe şi câteva jonglerii cu farfurii, n-avea nimic împotrivă.
Acum crede că a scăpat cu bine şi poate dormi liniştit. A demonstrat cu brio ce înseamnă să fii parlamentar român pur sânge. Şi câtă luptă e necesară pentru a-ţi merita acel sincer “HUOOOO, JAVRĂ!”. Oricum, sunt sigur că de acum încolo, va auzi mereu pe la colţuri: “poac-poac-poac-poac-cotcodac!”. Pentru că aşa ar trebui să-i rămână numele: Senatorul Cotcodac. Sau, mă rog, pentru ai lui: Varujan Cotcodăcian.
Pingback: Hai să dăm mână cu mână | Lumea lui Krantz