Scurt pe doi şi-n patru (2)

Gigi Becali ar putea fi eliberat mai devreme din închisoare. Mai o campanie “Free Gigi!”, mai o carte de colorat scrisă, mai un “Doamne ajută!” spus în fiecare noapte înainte de stingere şi uite cum apar minunile. Ca să nu fie luate pe nepregătite, televiziunile de sport şi cele de ştiri iau deja măsuri. Au început deja să facă angajări şi cumpără care de reportaj noi nouţe. Gata cu privitul la mârlănia obişnuită. Se trece la cea 3D.

*******

Ieşit precum ghiocelul după o iarnă grea, Băsescu se trezeşte dându-şi cu părerea prin târg, deşi nimeni nu i-o ceruse. Mai ales pe teme ce-i sunt total necunoscute: “E greu să creşti copii. Dacă aş putea, aş dubla indemnizaţia pentru mame“. Privind în urmă, ne-am putea chiar bucura că nu mai poate acum. În loc să-şi trateze începutul de Alzheimer, care iată, îl face să uite că atunci când a putut, nu a dublat ci din contră, a tăiat, mai are puţin şi convoacă o conferinţă de presă la Cotroceni unde să cânte plângând, cum numai el ştie s-o facă, “Mameloooor din lumea-ntreagă, nu lăsaaaaţi copii pe stradă…”

*******

Trupa Voltaj va reprezenta România la Eurovision 2015 cu piesa “De la capăt”. Cum toată Europa ştie deja din mesajul preşedintelui Johannis, că am spus odată “Stop. Şi de la capăt”, parcă-o văd, scărpinându-se în cap, ascultând piesa şi întrebându-ne nedumerită: Bă, da’ voi vă mai resetaţi mult?

*******

Nu ştiu ce universitate americană a făcut un studiu din care ar reieşi oarece concluzii, cum că smartphone-ul scade inteligenţa utilizatorului. Mă rog, asta dacă mai are de unde. Eu nu ştiu de ce naiba mai bagă ăştia bani în astfel de cercetări, când au certitudinile gata servite. Nu punem la socoteală relaţia simplă SMARTphone – user, de unde rezultă clar cine e mai deştept. Dar dacă se mai doreşte şi confirmarea, trebuie doar să se urmărească lansările de noi modele iPhone din America, cu “inteligenţi” ce-şi petrec zile şi nopţi aşteptând la coadă. Sau se pot citi rapoartele de vânzări din România, unde se fac credite pentru achiziţia unui smartphone, deşi cele simple , cu două butoane Verde-Roşu ar satisface pe deplin nevoile userului.

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.