Clipă, stai, opreşte-ţi zborul!

N-am să-i pot înţelege niciodată pe cei care se dau în vînt după chestii vechi şi nasoale din trecut. Alea de care omenirea a făcut eforturi mari ca să scape. Că dacă erau mişto, erau acum la scară largă şi nu umblam să mai îmbunătăţim, pe ici pe colo, în mai toate părţile esenţiale confortul lor. Şi unde mai pui că sunt ridicate la rang de atracţie locală, un “must have” la care dacă dai cu picioru eşti fraier.

Deci cum balega calului să spui că, venit ca turist undeva prin coclaurii ţării, a fost ceva de vis să te plimbi cu căruţa trasă de cai. Deşi ai stat în copaia aia, pe o stinghie de lemn şi ţi-ai zăpăcit curul de la atîta zguduială prin şleaurile drumurilor desfundate şi lipsite de orice asfalt. Plus kilul de praf tras pe gură, de te-ai trezit făcînd fără să vrei cura cu argilă. Mi-e imposibil să mă autoamăgesc că a fost măcar interesant. Şi-apoi să le mulţumesc gazdelor zîmbindu-le ca şi cum aş mai vrea o dată. Cînd tot ce pot să fac, e să amîn o perioadă orice mîncare pînă mi se aşază maţele la loc.

Şi cum naiba să recomand eu cuiva o tură cu “mocăniţa”, după ce am trăit pe viu o astfel de experienţă? De ce-aş face-o? Să-mi bată ăla obrazul după? Mai ales că nici nu ai cine ştie ce peisaj de văzut, drumul fiind destul de anost, lipsit de orice spectaculozitate. Înţeleg că între timp, ăi de la Vişeu au înţeles că nu toată lumea e dispusă să se umple de funingine sau să meargă niște ore stînd, la fel, pe scînduri de lemn şi făcîndu-şi nevoile la comandă prin boscheţi. Şi au făcut rost şi de-o mocăniţă mai din secolul nostru. Dar, în paralel, pentru cei ce vor neapărat ceva tare-n fund, oferta retro a rămas valabilă. E mai ieftin şi deci şi mai frumos.

Pentru mine ceva mişto ar însemna şi o eventuală repetare a experienței. Oricînd. Altfel, să spui că e super cool şi să dai bani ca să te simţi ca tac-tu mare cînd era mic, înseamnă că omenirea s-a chinuit degeaba să facă chestii şi ai merita să ai parte de astea zi de zi. De ce să rămînă doar o experienţă de neuitat? Trăieşte-ţi visul zi de zi! Ăî? Parcă ai face altceva cu banii, nu?

Pe prinţul Charles, cînd o ia la pas pe proprietatea sa cumpărată cu cît ar fi dat pe-o ladă de Guinness şi ne spune ce mişto e să trăim ca-n romanele lu Tolstoi, îl înţeleg. E în vîrstă, se desparte greu de trecut şi mai vine şi din ţara aia unde judecătorii continuă să-şi pună perucile alea penibile în cap, crezînd că astfel dreptatea se împarte mai bine. Dar ceilalți, ce scuze au?