Scurt pe doi şi-n patru (7)

Mihai Neamţu, nu-l ştiţi voi, unul cică din politică, a anunţat că se retrage din toate funcţiile şi atribuţiile, justificându-şi gestul prin faptul că a devenit soţ şi viitor tată. Eu cred că e vorba de vechea zicere a femeii care a pus piciorul în prag şi automat tocul pe gâtul lui: “Auzi, băi baiete, hotărăşte-te cu cine vrei să trăieşti: cu mine sau cu curva aia!

*******

După ce a fost prins cu chiloţii în vine, Horia Georgescu, şeful ANI, şi-a dat demisia din funcţie, justificându-şi gestul prin fraza tipică, fornăită de mai toţi şmecherii care până mai ieri ne dădeau lecţii de după steagurile oficiale: “Am luat decizia aceasta pentru a nu arunca o umbră asupra instituţiei….” Bă, ej’ nebun? Adică ce umbră să se mai vadă în bezna aia pe care ai creat-o tu şi cu toţi acoliţii tăi de acolo? Sau te pomeneşti că deja a început omu să audă culorile cu tot cu nuanţe?!

*******

ANAF cheltuieşte aproape 400.000 euro ca să ne înveţe că e bine să plătim taxe. Obiectivul general al proiectului, conform informaţiilor din Caietul de Sarcini, îl reprezintă creşterea gradului de conformare voluntară a contribuabililor prin consolidarea civismului fiscal. Acum înţelegem de ce era nevoie de o firmă externă. Poate că aceasta va reuşi să explice pe româneşte cum e treaba cu plata taxelor şi impozitelor.

*******

Dan Şova, după consultarea dosarului său la Comisia juridică, iese transpirat şi declară: “Acuzaţiile sunt neîntemeiate”. Dacă te ştii complet nevinovat, să stai 8 ore ca să citeşti aberaţii denotă foarte multă prostie. Dar dacă ştii că ai comis-o şi ieşi după 8 ore cu declaraţia asta, denotă că eşti un mare mincinos. Din câte ştim, politicienii noştri nu mint niciodată. Aşa că prin eliminare, rămâne o singură variantă…

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: