Lucrez la un magazin care vinde lopeți pentru zăpadă. Nu că ar avea vreo relevanță. E doar o precizare a locului din care privesc spectacolul.

Lopețile stau în raft de la începutul lui decembrie. Puteau fi făcute și ca cadou. Sub brad. Dar cine să le ia? Moș Crăciun?

Pînă ieri, lopețile erau aproape neatinse. Ici-colo cîte unul care s-a agățat, și asta, așa, mai mult din greșeală, de una care șoptea abia auzită un ”Ia-mă acasă!

S-a anunțat peste tot că vine iarna. Una urîtă. Cu coduri. Cu culori. Cu de toate. Mai ceva ca o shaormă. Lopeți? Dă-le naibii! Nu vezi ce soare e afară?

Ieri a nins. Peste tot. Viscol. Urgie. Iad. Desigur, din ăla alb, dar tot iad.

Împinsă de crivăț în cur, lumea a dat năvală. LOPEȚI! VREM LOPEȚI! AVEM NEVOIE URGENT DE LOPEȚI! DE CÎT MAI MULTE LOPEȚI! DE CE NU MAI AVEȚI LOPEȚI, NENOROCIȚII DRACULUI?!

foto

 

1 Comment

  1. Pingback: mihai vasilescu blog | Ce mi-a plăcut (săptămâna 51)

Nu că zic da' vreau să spun că

%d bloggers like this: