Gura(n) bate curul

Bătut la cap, pesemne, de familie, că nu prea mai aduce bani acasă cu jurnalismul lui oarecum implicat și fără click-bait-uri aducătoare de profit, Moise și-a pus palma-n cur la început de an și a cotit-o spre un nou orizont. Unul din ce în ce mai firesc pentru mulți scârța-scârța pe hârtia virtuală sau bla-bla-uri pe sticlă, loviți brusc de revelația mesianică a călăuzirii gloatei către pustiul de bine.

E drept, în cazul de față, numele pare predestinat unei astfel de indicări a drumului cu tot cu despărțirea apelor. Și, pe undeva, părea chiar inevitabil ținând cont de șpagatul în care stătea de ceva vreme, precum Van Dame între cele două camioane, cu un picior pe biroul de la europa fm și cu celălalt pe rastelul cu furci și topoare necesare luptei de clasă cu cei care nu înțelegeau că psd e câh!.

Cum era de așteptat, foștii, de acum, colegi, în buna tradiție de pe la noi, ca cadou de despărțire i-au deschis larg ușile dulapurilor în care scheleții jurnalistici rânjeau la trecutul de arme al noului politician ce bate acum la porțile confirmării. Semn clar că, deși așa ar părea, noua destinație nu va fi deloc una luminată, una cu verdeață, unde nu este durere nici întristare nici suspin.

Rămâne de văzut cum și unde va cârmi Moise prin deșertul politic de la noi. În desagă, aparent are tot ce-i trebuie: notorietate – este, carisma – e de-un 5 de trecere, papagal – Ara – cu toate culorile. Plus bastonul de praz oltenesc pentru ambiție.

De remarcat și fața lu Barna care, cu un ochi râdea de achiziția partidului și cu celălalt plângea la auzul ticăitului de ceas ce-i numără restul de zile ca șef de partid. Că doar Moise nu s-a înscris la ei să lipească afișe. El va fi de acum afișul USR-ului. Unul în care, pentru început, apare cu degetul arătând spre fosta lui colegă de la Antene: Fifi, go home!

2 Comments

  1. Ana G.

    Ar fi o idee bancnota aia…

    Reply
  2. krantz (Post author)

    Eu mă mir că nu i-a dat prin cap nimănui până acum 😉

    Reply

Leave a Reply to Ana G.Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.