Jurnal pă pandemie 12

Vrând, pesemne, să ne mai abată gândul de la luminița aia care parcă se tot îndepărtează în loc să se apropie, dom președinte ne-a arătat ieri un grafic cu evoluția pandemiei pe la noi prin curte. Iar din joaca cu cariocile, a reieșit că o avem cea mai mică. Și asta datorită triunghiulețului galben pnl care a ținut-o acolo. Cu dinții.
A mai zis dânsu niște chestii, dar concluzia era cea pe care o știam deja: Oficial, ne merge bine. În secret: chiloții-n vine.


Am râs noi de Klaus că a stat la hibernare 5 ani, da acum, după pocinogul pesedeului cu ținutul secuiesc de la cameră, rupe lanțu…


Adevărul e că, după ce Marcel a umplut cu fum de kurtos ars toată camera deputaților, ieșirea val-vârtej a Vioricăi de la femei, unde o trimisese partidul la un curs de perfecționare, sună ceva gen: Ce faci, băi, nesimțitule? Nu vezi că abia am spălat pe jos?


Atâtea cititoare în stele de meserie, atâtea horoscopiste cu experiență și, bă, una n-a fost în stare să vadă și să ne anunțe ce rahat ne paște. Și unde mai pui că era și valabil pentru toate zodiile… Neti, go home!


Am găsit pe pagina unei deranjate emoțional de viziunea artistică propusă de Wanda Hutira, un filmuleț la care aplauda ca foca. Normal, nimic deranjant în faptul că doamne-doamne apare demonstrat științific, sub forma unor lichide și substanțe chimice. Iar partea cea mai ciudată e că, la final, s-a terminat dumnezeul.


După ieșirea de ieri a președintelui Iohannis, legată de solicitările unor secui – aparent lipsiți de scaune de vroiau să li se dea vreo opt – a urmat, bineînțeles, riposta ungară: că nu-i normal, că mai mult respect, că bune relații de vecinătate…
Apoi s-a săltat peste gard și ministrul nostru de externe: că nu-i frumos, că mai mult respect, că nu se cade să stricăm relațiile bilaterale.
Te uiți la ei și tot ce-ți vine în cap e aia cu: El m-a făcut zdreanță, eu l-am făcut oligofren dar nu ne-am jignit.


Geamurile apartamentului în care locuiesc dau exact în dreptul unei porțiuni de stradă care, din cauza unei curți particulare de vis-s-vis rămasă în formă de hexagon, ștrangulează traficul auto și obligă șoferii care vin din sens opus să-și cedeze trecerea la mica înțelegere.
Azi, după o lună și jumătate în care abia mai treceau pe stradă 5-6 mașini pe zi, cu tot cu aia de gunoi, am reauzit acea indicație atât de prețioasă în zilele cu trafic obișnuit: ”Dă-te, băi, mai în spate, în PLM!!”
Practic, cred că putem raporta oficial la OMS că ne-am imunizat. Cu turma, normal.


”Râde iarăși primăvara, peste câmpuri, peste plai,
Veselia umple țara, c-a sosit întâi de mai.”
Atâta sadism, rar mi-a fost dat să citesc într-o poezie…


Au ieșit popii cu moaștele prin orașe să sperie covidu și mai mult l-au înmulțit. Le-au dus și pe câmp pentru ploaie și abia dacă au fost trei stropi de-au umezit puțin praful.
E clar, n-au putere pentru așa ceva. Rămân doar pentru frecat portofele și chiloți.


De dimineață, Digi24 a lăsat-o mai moale cu covizii și bagă la greu numai reportaje în sîc din zonele de pierzanie ale vacanței de 1 mai de altădată. Vama Veche – goală, Mamaia – goală, Valea Prahovei – goală, țara Oașului – goală.
Pare că suntem la un spectacol erotic la care ne uităm, ne curg balele, suntem și pregătiți cu niște bani dar nu avem voie să punem mâna.

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.