Jurnal pă pandemie 13

După ce au început să mai prindă puțin curaj și culoare în obraji de la atâta aplatizare de curbă, tot mai multe guverne pun la cale o comisie de anchetă care să-și bage puțin nasul prin oalele chinezești. Alea din bucătăria în care s-a preparat supița care a cufurit planeta și ne-a strâns pe fiecare la scara lui.
La nivel de gargară, se mizează pe adevărul științifico-medical ce se vrea musai scos la suprafață, deși e mult mai plauzibilă dorința obținerii unor discounturi mai generoase la viitoarele comenzi de chinezării uzuale traiului de peste tot.
Rămâne de văzut dacă partea cu voința va bifa și putirința. Că n-ar fi exclus ca partea chineză să invite comisia în piața Tienanmen, unde va fi așteptată cu onorurile militare specifice pentru persoanele care nu știu bancul cu Mao. M-a omorât!


În perspectiva lui 15 mai, primara Bucureștiului a aprins și speranțele celor care abia așteaptă să dea o tură prin cimitire.
Parcă-i și văd jelind la morminte: Aoleu, Vasile, bine c-ai murit! Că uite, trebuia acum să stăm blocați în case cu lunile și ne scoteam naibii ochii unul la altul!


După ce oamenii de pe ogoare s-au plâns că e mai multă apă în lacrimile lor decât în pământul în care au sădit chestii și au pus popii la muncă, niște furtuni puternice, categoria 1-a de vacă, au compromis culturile agricole în vaste regiuni ale țării. Acum echipele de specialiști vor avea de analizat următoarele variante: ori moaștele plimbate pe câmp erau expirate, ori s-a apăsat pe ele până la blană!


CEDO: Kovesi a avut dreptate când a afirmat că i s-au încălcat drepturile.
Statul român: Așa, și?


Lumea a aflat azi, direct de la sursă, că primul copil al lui Elon Musk va fi strigat de ceilalți în părculețul de joacă: X Æ A-12.
Ce înseamnă să ai mai multe tesle la dispoziție: cu una îți dai în cuaie, cu alta în cap…


Iohannis: prin decizia sa, CEDO a consfințit că, la CCR, robele acelea vișinii sunt doar pentru a acoperi chiloții cu care se judecă unele cazuri.
CCR: ba p-a mamei dumneavoastră! cu tot cu ordonanțele militare, cu stările de urgență și cu amenzile tale cu tot!
Deci, cum se zice pe la noi: răzbunarea-i arma prostului.


Băi, și cât au mai scris băieții ăia de la poliție la amenzile date… Cum, mă, să le anulezi? Ce inimă să ai, să te caci, așa, pur și simplu, în munca a mii și mii de oameni?


Azi a ieșit iar la tv președintele tuturor românilor și, în lipsă de subiecte, s-a apucat să rupă din nou fâșul abia cârpit al pesedeilor. Că, vezi doamne, nu-i lasă pe supermenii lui, ăia cu chiloți galbeni, să guverneze cum știu ei mai bine și să facă țara gigea.
Bineînțeles, la câteva minute după ce-a terminat, au ieșit la gard lătrăii nepătați din pesedeu. Că nu-i frumos să te iei de hainele vișinii ale omului lor din CCR, că li s-au udat cămeșile de la lacrimile milioanelor de șomeri care le plâng lor pe umeri, dar, nah, n-au cum să-i ajute că li s-a luat cuțitul de tăiat cașcavalul, că nu mai poate lumea sta în case și nici pe străzi cu amenzile alea exagerate, că caturi de-astea…
Ziarele și-au umplut paginile, televiziunile au îngălbenit burtierele și uite-așa, s-a mai scurs o zi pe frontul luptei anti covid.
Noapte bună, România, oriunde te-ai afla!


Aproape că nu e zi în perioada asta în care să nu auzi pe careva aflat într-o funcție de conducere: avem nevoie de un plan Marshall! Plan Marshall pentru Europa! Plan Marshall pentru turism! Plan Marshall pentru industria aeronautică! Pare că orice sector care e mort și stă cu curu-n ușa cotețului, are nevoie de un plan Marshall.
Cum era și normal, s-au trezit și la noi fel de fel de pricepuți care țipă după un astfel de plan. Unul care să ne scoată măcar pînă la drumul principal. Că de-acolo știm și noi cum se face. Și avem și experiență cu ia-mă nene!
Cred că cine iese acum pe piață cu planuri Marshall, om se face. E drept, tre să fim și atenți pe ce dăm banii. Că, la norocul nostru și la ce competenți mustesc la vârf, parcă văd că ne pricopsim cu vreo chinezărie de-aia ieftină, gen plan Mareșal sau Marehal și ne umplem naibii de stropi tot înotând spre țărm în oceanul de rahat, în loc să stăm relaxați, făcând pluta pe spate, așteptându-i pe alții să ne tragă ușor la mal.


În așteptarea relaxării:

Cu tine două mâțe stau
Și torc pe piept la tine,
Sunt încă mici, abia zic ”miau”
Și 15 nu mai vine…

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.