Dacă e să apleci urechea la convingerile de nestrămutat ale tuturor idioților utili, s-ar părea că omenirea a atins limita de progres pe partea de știință și tehnică. Ce s-a descoperit și făcut pînă acum rămâne așa, treacă de la ei, dar mai departe n-are rost să ne aventurăm cu cunoașterea.
E drept, de la băutorii de cerneală nici nu e cazul să ai pretenții. Dar ia întreabă-i pe ăia care au mai pus mâna pe-o carte la viața lor, bine, nu chiar cea care trebuia, dacă bat câmpii acum cu pretenții elitiste, cum e cu teleportarea sau cu dispenserul ăla din StarTrek. Ăla care făcea de toate cu o simplă comandă vocală. Nu-i așa că le-ar cam face cu ochiul? Mai ales dacă ar fi și moacă pentru toți, c-așa era și-n film.
Păi și cum vom ajunge acolo? Simplu, vor răspunde. Ne așezăm frumos cu curu pe-o piatră-n drum, mai la umbră, și-așteptăm să treacă Dumnezeu pe acolo ca să-i cerem. Important e să ne prindem că e el. Că cică, pișicherul, mai umblă deghizat, să nu se prindă toți proștii.