Scurt pe doi (39)

Mă uitam la ultimele achiziții ale șefului SMURD care îi completează colecția de mașinuțe, cele 4 camioane dotate ca unități mobile ATI, și nu știu ce să cred: ori e înghesuială mare cu privilegiații la elicoptere de nu mai știe șefu pe care să-l ia primu și să nu se supere ăilalți, ori e ultima fiță printre ei. Adică nu te mai duci la spital dacă te apucă o cufureală mai serioasă, că bate la ochi, ci vine spitalul la tine în fața casei. Trage camionul frumos în curte, te sui în patul ATI, e și familia aproape… Zile să ai!

Mai greu va fi cu găsitul personalului medical aferent. Că așa, la fierătanii cu aparate pe care să dăm banii și să le uităm apoi prin garaje, nu ne întrece nimeni. Și nici nu ne controlează.


Văd că lumea ia la mișto decizia vicelui de la PNL Vrancea care, la 42 de săgeți galbene prinse în buchetul vieții, și-a luat inima-n dinți și s-a înscris la examenul de bacalaureat. Și nu e deloc bine.

Că uite, dacă ai răbdare și viziune, n-aduc 24 ani cât aduce o pandemie care înjumătățește materia pe care să stai cu burta în ajunul examenului. Ăla de maturitate intelectuală. Că cel de maturitate politică, ăhăhă! e luat de mult cu 10 plus coroniță. Important e să simți când e momentul tău.

Cât despre oportunitate, nu există niciun dubiu. Toată lumea știe că ești mult mai apreciat când ești prost cu diplomă.

2 Comments

  1. Dana

    Mergi la pariu ca si p’al de BAC al va luat tot cu 10 si…coronita ? ” Ciocu mic ca… NOI SUNTEM LA PUTERE ! “

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Nu țin pariul că nu vreau să-ți iau banii. Așa deștept n-are cum să fie. Că prea bate la ochi.

      Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.