Scurt pe doi (44)

Dis de dimineață, de cum s-a anunțat că vin miliardele peste noi, o ploaie de cărămizi s-a abătut peste piepturile liberalilor. Mândri, nevoie mare, că, numai datorită lor și, personal, domnului președinte, ne-a trecut UE și pe noi cu o comandă, mai mică ce-i drept, la tiparnița de bani a Europei. Aia care e pe program non-stop de câteva luni și arată tuturor cât de simplu se jonglează cu economia unei țări și cât de artificiale sunt mecanismele financiare.

Dacă ai sta să te uiți în gura exponenților de la vârful actual al puterii liberale, cum pregătesc ei pixurile și cariocile pentru a ne explica și desena pe unde ne vor lovi șuvoaiele de lapte și miere aduse de miliardele promise, aproape că ți-ar da lacrimile de emoție. Ba chiar te-ai gândi o clipă dacă să despachetezi bagajele făcute pentru emigrare. Ideea e să te ții tare. Pentru că, în realitate, dacă ai fi o muscă prin sediul lor de partid, ai bâzâi speriată de colo-colo de strigătele de galerie arhicunoscute: Să vină banii, să vină banii, să vină banii la bă-eeeeți!….


De notat și poziția președintelui la împărțeala norocului. Al nostru, ca bradu, cu mucii pe piept, surprins în momentul când stă cu spatele la covid. Pentru că, altfel, e riscant, după cum chiar el ne atenționa: în fața bolii, ori ești precaut, ori ești prost!


Azi, cu 1030 de cazuri noi-nouțe, am schimbat și noi prefixu.

Arafat & Co: Oameni buni, urcăm pe curba cu văleu! Nu luați în calcul varianta b de la alternativa prezidențială precaut/prost. Lăsați bărbia să respire și acoperiți cu masca doar nasul și gura.

Populația: Iote, scârț! Unde a mers mia, meargă și suta! De mii… Floricoooo! Ia și mie un porumb fert de la băiatu când ajunge la cearșaful nostru, că eu mă duc la coadă la bere!

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.