Mi-a plăcut spovedania de după Crăciun a lui Moise Guran. Aia în care, săltând puțin capacul de pe oală, a lăsat să se vadă fierberea din USRPLUS și broscuțele învârtite în zeamă. Broscuțe pe care unii au fost nevoiți să le înghită. Bineînțeles, cu zâmbetul pe buze și cu promisiunea că-l vor urmări pe chef Barna pentru alte rețete savuroase.
Mișto deasemeni și noua metaforă, în genul celei cu tastarea aerului, pe care Barna a adresat-o fanilor și votanților care așteptau o explicație:
”Însă pe drumul până aici, timp de două luni Moise Guran a cărat și el sacii alături de mine, de Dacian și de toți colegii mei din USRPLUS. Asta e ceea ce contează.”
Ce ușor poți vorbi de sacii cărați când te uiți acum cât de frumos stau ei aliniați sub fund, în căruță… Mă rog, caleașcă în cazul de față. Că de căruță au rămas alții…